Proiect de lege privind revizuirea constituției ”România Stat Birocrat”

”PARLAMENTUL ROMÂNIEI

INIȚIATIVĂ LEGISLATIVĂ

LEGE

privind revizuirea Constituției României

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

Constituția României, revizuită prin Legea nr. 429/2003, aprobată prin referendum național organizat în zilele de 18-19 octombrie 2003 și republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, se modifică și se completează astfel:

1. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

"TITLUL I

Principii generale

Statul român

ARTICOLUL 1

(1) România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil.

(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.

(3) România este stat de drept, birocratic * și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ** ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate.

(4) Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul birocrației * constituționale.

(5) În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.”

(Note în motivare:

* sublinierea cuvintelor birocratic / birocrației este făcută numai pentru a scoate în evidență partea textului constituțional care urmează a fi solicitată a fi modificată în urma referendumului.

** Sintagma ”spiritul tradițiilor democratice ale poporului român” nu se va modifica deoarece aceasta conține un enunț valid.)

Articolul II

Revizuirea adoptată prin prezenta lege se supune aprobării prin referendum organizat potrivit dispozițiilor art. 151 alineatul (3) din Constituția României.