J O C

Tehnicile de luptă fără arme, din diferitele părți ale lumii, par a avea o similitudine în câteva procedee de bază, ceea ce indică o origine ancestrală comună. Căutarea acestei origini, conduce la descoperirea unei proto-arte-marțiale indo-europene, la fel cum lingviștii au descoperit proto-limbajul indo-european. Am încercat o reconstrucție a procedeelor marțiale prin stabilirea unor legături între cel puțin 3 elemente, din lanțul cinematic, în stiluri specifice atât Asiei și Africii cât și Europei, fără posibilitate de transmisiune reciprocă în ultimii 6000 de ani. Identificare acestor conexiuni poate conduce la stabilirea, cu un grad rezonabil de certitudine, a originilor indo-europene ale tehnicilor.

Este posibil ca arta marțială la indo-europeni, să se fi numit ”J O C ” ( *i̯eu-dh- se mișcă rapid, se luptă). Această artă marțială arhaică o înțeleg, nu în sensul de sistem organizat de sport combatant, ci mai degrabă denumirea unui mod de a acționa în pregătirea pentru o confruntare sau /și practicarea unui ritual. Forme de mișcare care impun exchibiția, pentru propriul exercițiu sau pentru a învăța pe un altul tehnica. Pentru vorbitorii de limbă română transliterația ”joc” (i̯euch), pare a reproduce mai fidel construcția fonetică inițială. Sub aspect semantic, în limba română este făcută și diferențierea între înțelesul de a-ți petrece timpul amuzându-te și a avea o activitate ce prezintă însemnătate, a practica un sport.

Pentru o primă încercare de abordare a subiectului, puteți urmări expunerile mele dintr-o primă carte pe tema unei proto-arte-marțiale. Cartea ”ARTA MARȚIALĂ: Primul început. Foarte Scurtă Introducere.” (2016) amintește în prima parte, câteva chestiuni esențiale și acceptate în prezent, asupra indo-­europenilor. Argumentez credibil de ce aceste populații au fost localizate în urmă cu aproximativ 6000 de ani, în zona central estică a Europei (România, Ungaria, Serbia), iar limba româna este cea care a păstrat cele mai multe elemente ale limbajului original. Se fac sugestii pentru etimologia lui ”român”, ”lei”, cioban”, ”oaie”, ”sport” , ”oină” etc. și utilizând o bibliografie amplă în limba engleză, sunt scoase în evidență sunetele proto-limbajului indo-european. Se identifică asupra subiectului, relatări din antichitate, ce stabilesc cu o oarecare exactitate, denumirea și locul de origine (Platon). Exemplific transliterarea hieroglifelor hitite și un descântec țigănesc, alăturat locului de proveniență al etniei și justificarea numelui pe care aceștia și-l atribuie. În partea a II-a a cărții observ că, indo-­europenii au o parte a populației specializată pentru război, iar pregătirea acestuia presupunea însușirea de tehnici de luptă corp la corp și fără arme, răspândite mai apoi prin Anatolia în India și Asia. Sunt amintite și 8 posibile tehnici inițiale.

Pentru un rezumat gratuit sau pentru a achiziționa cartea, urmează legătura din imaginea de mai sus.

Din anul 2017, am început să reconstitui mai sistematic această veche artă marțială și pentru a reuși, am urmat procedeele consacrate ale indo-europeniștilor. Aceștia utilizează în principal o metodă specifică a comparației între limbile vorbite pe teritorii extinse și identifică elemente comune, cuvinte care ar fi aparținut proto-limbajului indo-european. Pentru mine, existența unei aceleiași tehnici marțiale în zone locuite de popoare, care în momentul consemnării inițiale a acestei tehnici, erau fără nici o legătură care să le permită schimbul cultural, conduce la concluzia unei origini comune. Această sursă comună este conectată pe undeva la exodul populației indo-europene.

Metoda mea urmărește, identificarea și punerea în practică a tehnicilor marțiale, posibil a fi atribuite civilizației indo-europene și în final, am reconstituit o serie de tehnici utilizate în acea perioadă.

Am convenit a stabili identitatea procedeelor, prin constatarea existenței a cel puțin 3 (trei) elemente comune în lanțul cinematic implicat de un procedeu marțial și apoi denumirea acestora conform proto-limbajului utilizat de indo-europeni. Spre exemplu termenul indo-european *g̑enu-, * g̑neu- (Pokorny), pentru un vorbitor de limba română este ușor a fi identificat cu genu(nchiul). Apoi *mə-n- cu var. *mə-r- , * mu-n-és, este chiar mâna, mâini ( 740-741), *kap-ut este capul (529-530), *kost- oase, coaste (616), *ker-,*keru-, partea superioară a corpului sau de ce nu chiar părul, etc.

Cubul ION. Practicanții în executarea unui procedeu marțial, urmează a fi încadrați imaginar, într-un cub transparent pe care îl vom denumi după prietenului și unul din profesorii mei de arte marțiale, cubul ”Ion”. În cubul ”Ion” apoi, convenim ca coordonata înălțimii să fie notată cu ”Z”, iar latura pătratului de jos partea stângă să fie notată cu ”X” și latura din partea dreaptă cu ”Y”, asemenea coordonatelor carteziene. Împărțim apoi fiecare din aceste coordonate în 3 subdiviziuni ordonate pe nivelul de înălțime (Z) jodan, chudan, gedan și putem avea o metodă acceptabilă de descriere a lanțului cinematic. Urmărim mișcarea membrelor (picior/mână) pentru fiecare procedeu și le notăm coordonatele în cubul ”ion”. Cel care pornește procedeul, atacă și sfârșește prin a fi învins este îl denumesc convențional ”Tori”, iar cel care blochează lovitura, contraatacă și finalizează procedeul este ”Uke”.

Tehnica JOC(U) ( *i̯eu-dh- proto-indo-european). Ca și artă marțială de contact, practicanții utilizează lovituri permise de mână sau picior, proiectarea și fixarea oponentului, utilizându-se căști și mănuși de protecție (v. Kyokushin-BudoKai). La începutul și sfârșitul antrenamentului (ziua - răsărit / apus) sunt executate mișcări ”ritualice” în comun de către toți practicanții, mișcări transmise prin folclorul popular (moriss dance, călușarii, kalotaszeg, dansul fecioreasca etc.). Tehnicile nu sunt unele de ”spargere”, ci urmează o traiectorie mai degrabă curbă, asemeni unui dans. Combatanții au joc de picioare și mișcări alte trunchiului specifice boxului. Salutul: cu mâinile în sold, se privește oponentul în față și înclinând corpul se rostește: ”noi”. Centura, cunoscută sub numele său japonez ”obi” este înlocuită cu o sfoară groasă înnodată la capete și poartă numele de ”nălucă” . Aceasta este folosită atât pentru legarea karategi-ului, pentru sparing (cu un adversar imaginar), cât și pentru a executa tehnici de întărire a mușchilor (coardă flexibilă crosstraining). Un singur practicant într-o sală, cel care conduce antrenamentul va avea o nălucă compusă din 3 fire, de 3 culori diferite, roșu-galben-albastru (simbol color proto-indo-european). Tehnicile pot fi îmbunătățite și practicanții nu sunt obligați să execute numai tehnicile reconstituite, dar trebuie să le cunoască. Practicanții vor cunoaște și câteva elemente de bază legate de civilizația ancestrală, care a stat la baza construcției lumii contemporane și vor descoperi că istoria, care ne-a condus spre starea noastră actuală, poate avea un sens.

Mai sus reproduc o imagine sugestivă (Beni Hasan)(wikipedia).

Beni Hasan ( de asemenea , scris ca Bani Hasan , sau , de asemenea , Beni-Hassan ) ( arabă : بني حسن ) este un site arheologic, cimitir egiptean antic. Acesta este situat la aproximativ 20 de kilometri la sud de Minya modernă, în regiunea cunoscută sub numele de Egiptul mijlociu , zona dintre Asyut și Memphis. Deși există înmormântări din perioada Vechiului Regat, acesta a fost utilizat în principal în timpul Regatului Mijlociu, care se întinde pe perioada din secolele XXI - XVII î.Hr. ( Epoca de bronz mijlocie ).

Pentru derularea proiectului sunt deschis unei colaborări cu practicanți de arte marțiale

de pe raza municipiului Cluj-Napoca. Mă poți contacta la : octavian@ulici.net